E iarnă iar, frigul lasă cristale de gheață pe tot ce-i arămiu...
Norii se cern, ceru-i fumuriu,
Steluțe... mii și mii,
Îmbracă orașul în haine argintii. În vatră, pâlpâie și mângâie focul,
Afară, copiii, bucuroși au pornit jocul.
Drumurile de sticlă le-au făcut pârtii,
Cu săniile aleargă veseli, zglobii.
Fulgii îi prind în zbor,
Glasurile mici, cristaline, răsună încântător.
În clinchete de clopoței,
Bulgări de zăpadă aduc cu ei.
Râsete de copii se pierd ca-n zbor,
Lumea pare mai frumoasă, ca un vis călător.
Pe vârf de deal, o sanie se-aruncă-n zăpadă,
Omătul strălucește, ca o perlă expusă la paradă.
Și tot așa, cu fiecare joc, cu fiecare pas,
Iarna se face dintr-un gând de iubire și glas.
Până când noaptea, cu brațele ei de catifea,
Închide visul, iar copiii, obosiți, se retrag în odaia lor, sub pătura de nea.(Autor: Ionela Chircu)